Să renunți la viața pe care o ai, la micile plăceri de zi cu zi, la mâncarea preferată, la prieteni, la rude, toate acestea pot părea cumplite. însă pentru cei care aleg viața de călugăr (sau de călugăriță) este o realitate.
Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă toate aceste lucruri? Sau care este ritualul de ”tundere în monahism”?
Conform regulamentului monahal şi Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, sunt trei trepte ale vieţuirii monahale: fratele (novicele) sau sora, rasoforul sau rasofora şi monahul sau monahia.
Noviciatul este o perioadă de testare în care îşi dau seama dacă sunt sau nu potriviţi pentru această cale. Din această treaptă se poate renunţa fără nici o implicaţie canonică, deoarece încă nu se depune nici un jurământ, este doar un stadiu de pregătire. În timpul celor trei ani de noviciat, fratele poartă o dulamă neagră şi un culion pe cap, iar sora, pe lângă hainele negre specifice, un batic de aceeaşi culoare şi scufia sau tulpanul pe cap, relatează timponline.ro.
Angajamentul lepădării de lume apare la treapta de rasofor, când, prin tunderea capului, se leapădă şi de voia proprie, primind un nume monahal. La vestimentaţie i se adaugă rasa, un veşmânt cu mâneci largi care se poartă peste dulamă, cureaua, camilafca care la părinţi se pune peste culion; iar la rasofore are forma unui batic mare cu care se înfăşoară capul, peste scufie şi primul batic şi bineînţeles metania.
Starea rasoforului este intermediară, similară cu logodna, neavând încă depuse cele trei voturi mari monahale, însă are implicaţii canonice. Rasoforului care renunţă la mănăstire şi doreşte să plece în lume nu i se poate săvârşi Taina Căsătoriei, ci doar Rânduiala căsătoriei a doua, deoarece el a făcut deja un jurământ cu Dumnezeu. Aceste două prime trepte pot fi suprimate în cazuri excepţionale, pentru cei pregătiţi şi foarte hotărâţi. La aceştia se adaugă şi absolvenţii de şcoli teologice, care au avut o viaţă duhovnicească şi au fost apropiaţi de rânduielile mănăstireşti.
Tunderea în monahism implică şi primirea schimei. Schima sau paramanul este un veşmânt brodat cu sfânta cruce şi anumite versete biblice.
Schima mică are dimensiunile de 30/40 centimetri şi este purtată de către monahi tot timpul asupra lor, pe sub dulamă. Schima mare, de dimensiuni mult mai mari, care se poartă peste dulamă, dar pe sub rasă, este ca un fel de pieptar fără mâneci şi închis. Are inscripţionat pe el mai multe versete biblice şi sfânta cruce pe ambele părţi. Monahul mai primeşte la tundere şi mantia, un veşmânt pe care îl poartă mai ales în cadrul liturgic, care are pliuri. La înmormântare, un călugăr este acoperit cu mantia.
Sursa foto: Captura Youtube